Peste 20.000 de copii primesc cadouri din Germania. În schimbul darului, li se cere să facă o faptă bună

Peste 20.000 de copii primesc cadouri din Germania. În schimbul darului, li se cere să facă o faptă bună
Publicat: 28/12/2014, 17:47

Operațiunea „Camionul de Crăciun” este realizată de 12 ani de Organizația Die Johanniter Unfall-Hilfe Lauf Germania, în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social Bistrița. Anul acesta, în România au ajuns 17 TIR-uri încărcate cu 20.400 de daruri – cele mai multe din toți anii de până acum – care vor fi distribuite în cursul zilei de duminică în 168 de localități din județele Cluj, Suceava, Mureș și Bistrița-Năsăud de sute de voluntari din țară și străinătate.

„Mergem în 168 de localități. Avem 17 camioane pline cu daruri din Germania. Mergem cu ele în Suceava, Mureș, Cluj și în Bistrița-Năsăud la 20.400 de copii. Au venit foarte mulți voluntari români, nici măcar nu i-am putut lua pe toți cei care ar fi vrut să participe. Avem 62 de voluntari din Germania, au venit și din Olanda. Sunt din toată țara. Această acțiune e foarte iubită, se împarte toată ziua bucurie dintr-un capăt în altul pe o rază de 400 de kilometri. E o acțiune foarte frumoasă. De când facem acțiunea „Camionul de Crăciun”, noi am dat în total 147.000 de cadouri. Dacă am pune toate TIR-urile care au venit cu daruri unul după celălalt, s-ar întinde pe patru kilometri. Ne bucurăm că este cea mai puțin discriminatorie acțiune. Noi ducem daruri tuturor copiilor de la trei până la 15 ani care urmează o formă de învățământ”, a spus Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Anul acesta, voluntarii Asociației Tășuleasa Social le vor da copiilor și fly-ere prin intermediul cărora organizația îi roagă pe cei care au primit un cadou să planteze câte un copac în cursul lunii martie a anului viitor, puieții urmând să fie puși la dispoziție de Tășuleasa Social.

„Mergem cu același mesaj că noi oferim niște cadouri, dar așteptăm, fără să forțăm pe nimeni, ca în schimbul acestor cadouri, să dobândească un pic de responsabilitate. În 28 martie, când va fi Ziua Arborelui, sperăm să planteze fiecare copil care primește un dar câte un copac. Le vom da tot concursul. În felul acesta, noi sperăm să construim ceva din responsabilitatea socială pe care trebuie să o aibă fiecare dintre noi. Noi prezentăm aceste pachete ca pe niște daruri, nu sunt ajutoare. Vedeți, în Germania, după război, a început Planul Marshall. Familiile germane primeau în fiecare an câte un cadou. A ținut acest plan până în momentul în care familiile germane care primeau aceste cadouri de la americani au decis că nu mai au nevoie de ele și că le pot da mai departe. Probabil că și noi ne vom opri să dăm aceste cadouri când beneficiarii pe care noi îi vizăm vor considera că nu mai au nevoie de ele și că pot să le dea altora care sunt mai necăjiți”, a declarat prof. univ. Mircea Miclea, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, voluntar în cadrul Asociației Tășuleasa Social, unde deține și o poziție de conducere în cadrul board-ului.

Duminică dimineață, înainte ca TIR-urile să pornească pe rute dinainte stabilite, voluntarii Tășuleasa Social s-au adunat în curtea Vămii Bistrița.

„Vin la Camionul de Crăciun pentru că întâlnesc atât de mulți copii fericiți care au o expresie extraordinară în momentul în care primesc un dar. Acest lucru îmi dă putere și-mi transmite acel gând frumos. De aceea vin fiindcă vreau să contribui cu tot ce pot pentru ca această acțiune să meargă mai departe. Anul acesta merg pe un traseu nou, mai dificil fiindcă mergem pe un drum european, foarte circulat, iar copiii sunt nerăbdători să primească daruri, trebuie să avem foarte multă grijă să nu existe probleme și incidente neplăcute”, a declarat Doru Ilieș, din Bistrița.

Mai mulți voluntari au declarat că participă la acțiune din dorința de a ajuta și de dragul de a vedea pe fețele micuților bucurie.

„Sunt voluntar Tășuleasa din Olanda. M-am născut și am crescut în Olanda, dar mama e din zona Bistriței. Acum doi ani m-am întâlnit cu Tășu, am fost la împăduriri și la maratonul Via Maria Teresia și am zis că vreau neapărat să particip la Camionul de Crăciun. Am vrut și anul trecut, dar nu am putut veni. Mi-am luat acum bilet din timp. Am pornit ieri (sâmbătă -n.r.) din Olanda și fix atunci au căzut 30 de centimetri de zăpadă dintr-o dată. Nu mergeau trenurile, am avut peste 4 ore întârziere cu avionul. Am ajuns la Tășu la miezul nopții, la timp ca să fiu azi, aici. Până acum, toate activitățile Tășu au fost foarte impresionante pentru mine pentru că se adună oameni faini pentru un scop bun și e o atmosferă foarte pozitivă, creativă și plăcută. Nu e numai muncă, e și plăcerea de a face lucruri împreună. Mi-a plăcut și la împăduriri, și astă vară, am auzit și veștile frumoase despre Camionul de Crăciun și am zis că vin. Iată-mă!”, a declarat voluntarul Codrin Kruijne.

Organizația Die Johanniter Unfall-Hilfe Lauf Germania a trimis anul acesta pachete de Crăciun în Bosnia, Albania și România.

Donatorii au fost sfătuiți să pună în pachete câte un cadou pentru copii (carte de colorat sau bloc de desen, creioane colorate), trei kilograme de zahăr, trei kilograme de făină, un kilogram de orez, un kilogram de paste, un litru de ulei de gătit în sticle de plastic, trei cutii de multivitamine efervescente tablete, trei pachete de biscuiți, cinci batoane de ciocolată, 500 grame de pudră de cacao, două recipiente cu gel de duș, o cremă pentru mâini, două periuțe de dinți și două tuburi de pastă de dinți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Cine sunt pensionarii care iau 1.800 lei în plus la pensie în decembrie. Ministrul Muncii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Încălțămintea din piele are un secret. Metodă simplă pentru curățare
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Latin Grammy 2024: Lista completă a nominalizaților și favoriții pentru trofeul de aur
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Atahualpa, ultimul împărat incaș